Pct-3.png


Punctul 3 al Manifestului Universitaria

Eliminarea restricțiilor artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică cum ar fi cele aplicate în prezent psihologilor clinicieni

 

România, prin intermediul acțiunilor conducerii CPR, se distinge față de celelalte țări europene, nu numai prin cel mai redus portofoliu de competențe într-o anumită specialitate (vezi Pct. 2 din manifest), ci și printr-o politică sistematică de restrângere artificială a competențelor din interiorul unei specialități. Cel mai elocvent exemplu este acela al psihologului clinician, asupra căruia ne vom focaliza în textul de față, deși unele limitări sunt întâlnite și în cadrul altor specialități.

La baza politicii sistematice a CPR de a restrânge artificial competențele psihologului clinician se regăsește înlocuirea fondului (abilitățile și experiența profesională) cu forma (certificarea, timbrul). Din această afacere cei mai șifonați au ieșit psihologii clinicieni salariați (bugetari), însă nici psihologii clinicieni din cabinete individuale sau societăți civile profesionale nu au fost prea mult menajați.

Timbrul, nu competența și expertiza, a devenit instrumentul de lucru care permite sau interzice unei categorii profesionale să-și exercite profesia. Cum altfel să interpretăm situația aberantă în care avizul sau raportul de evaluare emis de un psiholog principal cu 20 de ani de experiența dintr-un spital de psihiatrie  este considerat nul conform normelor CPR?

Certificarea formală, prin cursuri complementare sau continue, a devenit măsura ce anulează anii de experiență profesională ai psihologilor specialiști sau principali. În fiecare an, prin impunerea unor standarde de așa-zisă calitate, psihologii clinicieni sunt forțați să opteze între a renunța, pe rând, la câte o competență din portofoliul lor sau de a plăti formări costisitoare obligatorii pentru a putea continua să facă astfel de evaluări. S-a întâmplat cu evaluările clinice către instanțe, cedate unei noi categorii de beneficiari – „experții” psihologi. S-a continuat cu restricționarea dreptului de a face evaluări pentru tulburări din spectrul autist, respectiv ADHD. Urmează evaluarea traumei, alienarea parentală etc.

Să fie oare grija pentru calitatea serviciilor prestate în spatele acestor măsuri? Ne îndoim, pentru că nicăieri în lume psihologul clinician nu este condiționat de absolvirea unor cursuri pentru a face evaluări în aria copiilor cu tulburări de spectru autist sau a copiilor cu ADHD, nici a traumei. Desigur, cursurile de formare continuă sunt binevenite, dar ele ar trebui să reprezinte o opțiune pentru psihologi în funcție de cazuistica și interesul lor, nu o impunere pentru a rămâne pe piață.

Suntem convinși, mai degrabă, că această confiscare selectivă a unor competențe și atribuții profesionale ale psihologilor clinicieni are în spate același mecanism financiar devoalat și în celelalte intervenții ale noastre. Doar că această dată vorbim de cel puțin doi câștigători: Colegiul Psihologilor din România, respectiv Institutul de Psihologie Judiciară (IPJ). Mai mult, prin simplul fapt, că atât în conducerea CPR, cât și a IPJ, se regăsește aceeași persoană, cât și ținând cont de poziția de monopol a IPJ în afacere, am putea afirma că ne aflăm în fața celui mai grav caz de conflict de interese din istoria Colegiului Psihologilor din România. IPJ a inventat, printre altele, titulatura de expert psiholog, înșelătoare prin denumire (deoarece pot aspira la această titulatură inclusiv psihologii practicanți în supervizare) și fără pereche la nivel internațional. Ne este teamă să glumim pe această temă, dar este posibil să vedem în curând titulaturi noi precum aceea de expert consilier sau expert psihoterapeut. Faptul că nici acestea nu există la nivel internațional nu ar trebui să constituie o piedică pentru IPJ, cum nu a fost nici până în prezent.

CE PROPUNEM?

                Eliminarea restricțiilor artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică

Competența profesională, experiența profesională, renumele din comunitatea profesională, respectarea standardelor etice și gradul de satisfacție al clienților ar trebui să constituie singurele criterii care să contureze serviciile psihologice pe care le poate presta un psiholog clinician în specialitatea sa. Prin analogie, nu credem că psihoterapeuților autonomi le-ar conveni ca alte criterii precum timbrele profesionale sau obligativitatea de a urma anumite cursuri să fie cele care dictează dacă pot oferi sau nu serviciile lor. Atunci de ce să le cerem astfel de lucruri psihologilor clinicieni?

                România, așa cum detaliat deja la Pct. 2 din Manifest, oferă oricum cel mai restrâns portofoliu de competențe unui psiholog din cauza existenței unei politici de specializare îngustă. În aceste condiții a restrânge artificial și mai mult dreptul de liberă practică reprezintă o condamnare pe termen lung la subzistență. Psihologii clinicieni se împart acum în două categorii: cei care au acceptat să plătească formări costisitoare în speranța obținerii unui avantaj competitiv față de colegii lor (pentru că hârtiile le oferă exclusivitate pe moment în prestarea unui anumit serviciu) și cei forțați să-și restrângă activitatea profesională pe măsură ce conducerea CPR inventează o competență (exclusivitate) nouă. Pe termen lung, ambele categorii sunt însă pierzătoare. Pe lângă riscul antagonizării relațiilor interpersonale, în timp, cel dintâi grup va deveni tot mai numeros, până la momentul în care toată lumea va avea hârtia pe care nicio altă țară nu o cere. Numai că în acel moment nu va mai exista avantajul conferit acum, pentru că piața se va regla, ca întotdeauna, pe baza raportului cerere-ofertă. Atunci ofertanții vor fi mult mai mulți decât în prezent. În schimb, atât acum cât și în viitor, va exista un mare câștigător – IPJ-ul. Acesta, prin influența directă pe care o manifestă la vârful CPR, va propune noi competențe artificiale, va inventa noi nevoi de formare și se va auto-nominaliza prin intermediul CPR, ca singurul furnizor oficial recunoscut în aria clinică (vezi cazul alienării parentale etc.).

Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți dacă veți dori să sprijiniți demersul nostru, pentru ca împreună să contribuim la reinstalarea democrației și a integrității în CPR. Unul dintre pașii necesari este de a elimina restricțiile artificiale impuse în exercitarea dreptului de liberă practică. A venit timpul să schimbăm aceste lucruri!

Dacă doriți să susțineți demersul nostru, vă rugăm să diseminați acest mesaj colegilor voștri și să militați activ pentru aceste idei.

Apreciem orice feedback și dorință de colaborare pe pagina noastră de Facebook sau la adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Semnatari (în ordine alfabetică),

Prof.univ.dr. Eugen Avram, Universitatea din București

Prof.univ.dr. Ticu Constantin, Universitatea A. I. Cuza din Iași

Prof.univ.dr. Ion Dafinoiu, Universitatea A. I. Cuza din Iași

Prof.univ.dr. Daniel David, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Prof.univ.dr. Dragoș Iliescu, Universitatea din București

Prof.univ.dr. Mircea Miclea, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Prof.univ.dr. Cătălin Nedelcea, Universitatea din București

Prof.univ.dr. Florin Alin Sava, Universitatea de Vest din Timișoara